Parohia Vetis
Protopopiatul Ortodox Satu Mare
|
|
HRAMUL
“Nasterea Maicii Domnului”
|
Pr. Chirila Almon Gheorghe
- Paroh -
|
-
Aresa si telefon Parohia Ortodoxa
Romana Vetis
-
Hramul “Nasterea Maicii Domnului”
-
Data construirii 1911
-
Materialele din care este construita
-din caramida si ciment
____________________________________________________________________
Credinciosi –nr.suflete: 1209
Istoricul Parohiei Vetis
Comuna
Vetis este asezata în câmpia manoasa a Somesului,
în partea de nord – vest a tarii, în apropierea
soselei nationale care leaga orasul Satu Mare de orasul Carei
si celelalte orase situate de-a lungul frontierei dintre România
si Ungaria. La o distanta de 10 km de Satu Mare spre Carei întâlnim
localitatea Decebal din care, luând-o spre dreapta de
la drumul national, la o distanta de 6 km se ajunge în
localitatea Vetis. Aceasta comuna locuita prin anii 1973 de
români în proportie de 70 % se margineste la miaza-noapte
de localitatea Oar, la sud cu localitatea Satmarel, la est cu
orasul Satu Mare si al vest cu localitatea Doba. Dincolo de
frontiera dintre România si Ungaria se gaseste localitatea
Csenger, fosta filie o Oarului si uneori administrata chiar
de catre Parohia Vetis.
În veche monografie austro-ungara,
pe la anul 1459, comuna aceasta se numea Vethes. S-ar deduce
ca, potrivit întelesului din limba maghiara, aceasta denumire
i s-ar fi dat pentru faptul ca este situata pe o câmpie
întinsa unde se poate semana, adica loc bun pentru agricultura.
Dar este adevarat si faptul ca dupa provenienta latina, poate
veni de la cuvântul latin veta, vete. Veti, locul ar însemna
ca este un întins plin de ramuris sau tufisuri care, defrisate
fiind, au dat nastere unui teren bun de agricultura. Aceasta
ne face sa deducem ca ar putea fi o lunca a Somesului.
Aceeasi monografie aminteste ca
aici se gaseau 241 de familii cu un numar de 1760 de suflete.
975 de suflete de religie greco-catolica, 452 de reformati iar
pe românii ortodocsi îi gasim consemnati ca fiind
fara religie si numai cu numele de valahi. Aceasta însemna
ca valahii erau numai în numar de 333 de suflete de religie
ortodoxa iar restul erau socotiti ca fiind unguri desi tot români
la origine dar numai pentru faptul ca Episcopia de Muncaci si
primatul de Esztergom reusisera cu mult timp înainte de
1700 sa-i treaca sub administratia catolica. Faptul ca toti
erau români, 1308 suflete, se adevereste în cursul
veacurilor urmatoare si mai ales dupa revolutia din 1848 ca
acestia erau deja toti greco-catolici, erau considerati de auoritatile
maghiare ca fiind valahi. Adevarul a fost si este confirmat
în anul 1948, când toata aceasta comunitate asa
zisa greco-catolica, fara nici o exceptie, a trecut la cultul
ortodox.
Aceasta afirmatie, ca si greco-catolicii
acelor vremuri erau români se confirma prin faptul ca
desi li s-a impus limba maghiara pe care toti o vorbesc si în
familie, în Biserica s-a slujit si s-a cântat tot
timpul în româneste, cu exceptia predicilor care
se traduceau si în limba maghiara ca sa fie întelese.
Atât în trecut cât
si în zilele noastre pe lânga credinciosii ortodocsi,
care conform recensamântului populatiei realizat în
anul 2001 erau 865 de persoane, mai traiau si romano catolici
131 de persoane, reformati 697 de persoane iar greco-catolici
122 de persoane.
Locuitorii de religie reformata
au fost cu totii romano-catolici devenind reformati dupa 1517
si fiind organizati atât de bine încât iezuitii
din Satu Mare, cu toata influenta pe care si-au exercitat-o
în Satu Mare si împrejurimi, nu au reusit sa-i readuca
la catolicism. Acest fapt este un document istoric care ne vorbeste
de aceasta populatie de la Vetis de religie reformata ca a fost
de origine germana ca, de altfel, si cei din Satu Mare care,
trecând la reforma, cu timpul, au fost deznationalizati,
cu exeptia populatiei românesti care si-a însusit
doar limba maghiara, nu si credinta si obiceiurile.
Anii ’70 au consemnat stationarea
numarului populatiei, acest lucru datorându-se si tendintelor
vremii de a se muta la oras cât mai multi locuitori ai
satelor.
În tecutul îndepartat
istoria aminteste ca înainte de a exista localitatea Vetis
au existat doua localitati mici, una spre sud si una spre est
de actuala localitate Vetis, locuite în totalitate de
români si care poarta numele Gyülvész si Gelényes.
Monografia istorica maghiara aminteste prin veacul al XV-lea
(1419), ca acestea au fost pustiite total de catre tatari. Numele
den Gyülvész înseamna în limba maghiara
pustiire totala, ceea ce ne îndreptateste sa afirmam ca
numele localitatii a fost dat ulterior, dupa pustiire, ca un
effect al marelui dezastru care a avut loc. Care a fost numele
adevarat al localitatii nu se stie exact si, de asemenea, nu
se stie nici de unde deriva numele de gelényes, pentru
a doua localitate, monografia nefacând nici o precizare.
S-ar putea întâmpla ca mentiunea noastra, ca pe
teritoriul Vetisului au existat nu numai maghiari ci si germani
care au trecut la reforma si apoi au fost meghiarizati, sa aiba
un strop de adevar si în acest caz numele de Gelényes
sa derive de la germanul geleiten, care se traduce în
româneste cu a escorta, a lua în captivitate, fapt
care se putea întâmpla, dupa cum de atâtea
ori remarca si istoria, faptul ca navalitorii au escortat în
captivitate pe cei supusi, distrugând de pe fata pamântului
câte o localitate prin deportare si moarte, ca în
cazul nostru. Urmasii celor disparuti s-au întors cu timpul
spre locurile natale, asezându-se între cele doua
vechi localitati, unde astazi este Vetisul, si nu se poate sti
daca Vetisul nu-si trage cu adevarat numele de la acesti vechi
reveniti, din latinescul vetus.
Localnicii povestesc, precum si
ei au mostenit istoria de la stramosii lor, ca înainte
de Biserica zidita din caramida la 1620, conform monografiei,
ar fi fost o biserica de lemn prin veacul al XIII-lea, care
la 1240 a fost arsa de catre tatari. Pe locul ei s-a ridicat
biserica de la 1620 sau în apropierea ei, nu se stie exact,
dar aceasta biserica a fost demolata prin anul 1911 pe locul
ei zidindu-se actualul lacas de cult cu turnul pe fundamentul
vechiului turn. Despre stilul arhitectural al bisericii de la
1620 nu se fac mentiuni nicaieri, dar actuala biserica este
realizata în stil bizantin, cu trei turnuri, având
fundatia de beton, zidaria de caramida, cu bolta de lemn si
fiind acoperita cu tabla. Arhitectul acestei noi biserici a
fost italianul Quai Giovanni, cu domiciliul în Beius,
el find si cel care a zidit biserica din localitatea Satmarel.
Zidirea bisericii din Vetis este legata de Protopopul Vasile
Ardelean, paroh în Vetis la acea data, care a pastorit
acolo timp de 40 de ani. El era înrudit cu contele Tisza
Pista de la care a primit un ajutor banesc de 8.000 de coroane
de aur. Tot de la el a mai primit 327 mc de lemn pentru constructie
cu reducere de 50 % din pretul de cost, adus din Padurea Bustya
háza.
Pictura acestei biserici a fost
executata abia în anul 1937 în tehnica tempera de
catre pictorii Zeiller si Schnel din Satu Mare, dupa stilul
altor biserici din îmrejurimi, pictura încadrându-se
în stilul neo-bizantin. Iconostasul, de asemenea, a fost
lucrat în anul 1937 de catre Zeiller si Schnel sub pastoratia
preotului Gheorghe Tohatan, în timpul caruia s-a executat
si pictura. Cu ocazia primirii acelui ajutor fininciar de la
contele Tisza Pista au fost aduse de la Budapesta 7 vitralii
în geamuri, reprezentând chipuri ale sfintilor,
a lui Iisus Hristos cu mielul în brate si Preacurata Fecioara
de Dumnezeu Nascatoarea.
Pe teritoriul Parohiei Vetis au
mai existat si alte parohii. În primul rând amintim
Parohia reformata cu biserica veche, fosta romano-catolica,
zidita în stil gotic precum si o capela romano-catolica,
amenajata într-o casa, pentru a deservi nevoile spiritule
ale celor 50 de suflete care se gaseau îan anii ’70
în localitate, tot la a treia duminica venind un preot
de la Satu Mare.
În parohia Vetis a existat
si o Scoala Confesionala zidita în anul 1863, pe vremea
protopopului si canonicului onorar Darabant Ioan, sediul Oficiul
Protopopesc fiind la Vetis în acest an, scoala care a
fost demolata în anul 1972 si rezidita sub administratia
preotului Petru Rusu.
Dintre evenimentele de luat în
seama care s-au derulat în aceasta localitate, pe care
le-a trait poporul de-a lungul veacurilor, în primul rând
amintim vitalitatea lui. Desi maghiarizati în ceea ce
priveste limba dar pastrator al traditiei strabune românesti
si bisericesti. În anul 1948, dupa asteptari de veacuri,
s-a putut înscrie si acest coltisor de tara pe rabojul
istoriei lui zbuciumate, marele eveniment al revenirii le Biserica
mama, care nu s-a putut efectua din cauza multor probleme politice,
odata cu întregirea Patriei în anul 1918.
Evenimentele care au urmat dupa
cel de-al II-lea razboi mondial cu referire si la primul, au
determinat pe cetatenii de aici sa ridice un monument al eroilor
cazuti în cele doua conflagratii mondiale, cu o inscri[tie
a numelor tuturor celor care s-au jerfit. Inscriptia arata ca
în primul razboi mondial au cazut urmatorii cetateni,
locuitori ai localitatii Vetis: Vlad Andrei, Vlaicu Gheorghe,
Verei Petru, Vereib Irimie, Marcas Valentin, Molnar Ioan, Marosan
Vasile, Tomutan Daniile, Tubacos Mihai, Piscoran Vasile, Falup
Nicolae, iar în al II-lea razboi mondial Titea Gheorghe
si Stan Dumitru.
Comuna Vetis a înflorit
foarte mult dupa cel de-al II-lea razboi mondial, fiin electificata
întreaga comuna si dotata cu un dispensar, amin cultural,
scoala si gradinita si fiind asfaltat drumul si realizate trotuare
pentru pietoni.
În data de 12 februarie
1978 paroh al Parohiei Vetis a fost numit Parintele Vasile Coltan.
Imediat dupa numire, simtindu-se nevoia de efectuare a unor
lucrari atât la biserica dar si al casa parohiala, parintele
împreuna cu Consiliul Parohial au demarat lucrarile de
renovare exterioara a bisericii, lucai terminate în anul
1979. Apoi, s-a trecut la interiorul sfântului lacas care
a fost renovat în totalitate. Lucrarile au fost terminate
în ianuarie 1984. Asa cum cer si Sfintele Canoane, dupa
terminarea acestor lucrari, la invitatia Consiliului Parohial
Vetis, Prea Sfintitul Vasile Coman al Oradiei a onorat invitatia
si a târnosit sfântul lacas, binecuvâtând
lucrarile si stradania credinciosilor. Elanul nu a fost interrupt
odata cu primirea acestor aprecieri ci lucrarile au continuat
cu împrejurimile parohiei si ale casei parohiale. Mai
mult, credinciosii au hotarât construirea din temelii
a unei case de serviciu pentru paraclisier. În anul 1997,
an în care Parintele Vasile Coltan a împlinit frumoasa
vârsta de 50 de ani, în Parohia Vetis a poposit
si Prea Sfintitul Justin Sigheteanu, arhiereul vicar al Episcopiei
Maramuresului si Satmarului, la data de 21 august, ocazie cu
care i-a acordat parintelui paroh distinctia de iconom stavrofor
pentru întreaga pastoratie pe care a avut-o.
În zilele noastre, desi
a fost o perioada în care numarul credinciosilor din parohie
a scazut fie din cauza îmbartânirii populatiei fie
din cauza migratiei catre orase, se simte o tendinta puternica
de reconstrire a locuintelor si de ridicare a unora noi, ocazie
cu care si numarul credinciosilor va spori spre slava Sfintei
noastre Biserici.
Vetis- Preot paroh Vasile Coltan
Iunie 2006
|