|
Întronizarea Preasfinţitului Părinte Iustin ca întâistătător al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului

Azi, 27 decembrie 2916, sărbătoarea Sfântului Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a fost în mare sărbătoare: instalarea celui de-al XXX-lea episcop din istoria de peste 600 de ani a Eparhiei, perioadă în care de trei ori a fost răstignită şi de trei ori a înviat.
Cel de-al XXX-lea Episcop instalat azi este Preasfinţitul Părinte Iustin, ales în această importantă demnitate, fără odihnă, în data de 16 decembrie 2016, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a fost timp de 22 de ani Arhiereu-vicar al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului. Ceremonia a vut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, ctitorie a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin. <continuare> |
|
De ziua înmormântarii
Patriarhului Teoctist Guvernul României a declarat zi de doliu
national. Drapelul de la institutiile importante a fost arborat în
berna iar posturile publice de radio si televiziune au transmis slujba
înmormântarii si au avut programe speciale.
GALERIE
FOTO
Vineri
3 August a.c. la Catedrala Patriarhala din Bucuresti au avut loc funerariile
Prea Fericitului TEOCTIST Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujba de înmormântare a fost prezidata de Sanctitatea Sa
BARTOLOMEU I Patriarhul Constantinopolului. Toate Bisericile Ortodoxe
surori au trimis delegatii si mesaje de condoleante. De asemenea, Vaticanul
a trimis o delegatie în frunte cu Eminenta Sa Cardinalul Walter
Kasper responsabil de relatiile ecumenice. La funeralii au participat
si autoritatile Statului Român: Presedintele Traian Basescu, Premierul
Calin Popescu Tariceanu, Presedintele Senatului Dl. Nicolae Vacaroiu,
fostii Presedinti ai României Ion Iliescu, si Emil Constantinescu.
Alteta Sa Regala Principele Radu si Principesa Margareta si alte personalitati
publice.
Slujba de înmormântare s-a oficiat
în Catedrala Patriarhala iar în jurul sicriului patriarhului
a fost prezent întreg Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române – deci si Ierarhii nostrii P.S. JUSTINIAN al Maramuresului
si Satmarului si P.S. IUSTIN Sigheteanul.
Dupa slujba de prohodire a avut loc procesiunea
de înconjurare a Catedralei Patriarhale cu sicriul patriarhului
purtat de Ierarhi, în dangat de clopot, multimea de credinciosi
(aproximativ 10 000) au asistat cu lacrimi în ochi la ultimile momente
ale Patriarhului petrecute în mijlocul nostru, dupa care sicriul
a fost depus în cripta din Catedrala Patriarhala alaturi de osemintele
Patriarhilor Miron, Nicodim si Iustin.
La coborârea în cripta s-au
tras 21 de salve de tun, deoarece Patriarhul României este al cincilea
demnitar al statului Român.
Întreaga lume crestina a deplâns
pierderea Întâistatatorului Bisericii Ortodoxe Române,
ca unul ce a avut o activitate rodnica si prestigioasa si o deschidere
ecumenica de exceptie.
Patriarhul TEOCTIST a fost primul Patriarh
care împreuna cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
a invitat pe Papa Ioan Paul al II – lea sa viziteze România
si Biserica Ortodoxa Româna, lucru care s-a concretizat prin vizita
istorica din luna mai 1999, prima vizita a unui Papa de la Roma într-o
tara majoritar ortodoxa dupa schisma din 1054.
Biserica Ortodoxa Româna este în
doliu timp de 40 de zile. În acest rastimp în toate bisericile
din România, deci si din Eparhia Maramuresului si Satmarului, se
vor face ectenii, rugaciuni si parastase pentru odihna Patriarhului, iertarea
pacatelor lui si vesnica lui pomenire!
Întru fericita
adormire, vesnica odihna fa Doamne sufletului adormitului întru
fericire TEOCTIST Patriarhul României – Parintele nostru mutat
dintre noi si-i fa lui Doamne vesnica pomenire!
Baia Mare
7 august 2007
-inapoi
cuprins-
|
|
Marti,
4 Septembrie, P.S. Iustin înpreuna cu Pr. Ioan Socolan Protopop
de Satu Mare a facut o vizita primarului Iozef Pap din localitatea
Viile Satu Mare pentru a discuta problema comunitatii ortodocsilor
din localitate, care nu au locas de cult. Dupa discutiile purtate
la sediul primariei, la care au participat si parintele Vâlcu
Gheorghe si câtiva consilieri ai parohiei, primarul a oferit
trei locatii. În urma vizitarii acestor locatii, reprezentantii
parohiei ortodoxe au acceptat pe cea mai buna dintre ele si care
este disponibila. Acceptând locatia s-a convenit împreuna
cu autoritatile si parohia ortodoxa ca Duminica 30 septembrie P.S.
Iustin sa descinda la fata locului spre a pune piatra de temelie
pentru noua biserica.
Se va construi o biserica de lemn,
pentru finantarea careia P.S. Iustin a promis ca va interveni personal
la Secretariatul de Stat pentru Culte pentru alocarea de fonduri.
În acest fel conflictul dintre
ortodocsi si greco-catolici va putea fi considerat încheiat.
În aceias zi P.S. Iustin Sigheteanul
a vizitat parohiile din Municipiul Satu Mare:
- Parohia „Sf. Apostoli” Pr. Tataran Petre si Pr. Feher
Vasile.
- Parohia „Nasterea Domnului” Pr. Bene Vasile, Pr. Chis
Alexandru si Pr. Marinel Corondan.
- Parohia „Buna Vestire” Pr. Donca Gheorghe.
- Parohia „Nasterea Maicii Domnului” Pr. Nastai Coriolan,
Pr. Tataran Vasile si Bolos Cristian.
- Parohia „Sf. Împarati” Pr. Prot. Socolan Ioan,
Pr. Valean Tiberiu si Pr. Gorgan Gabriel.
- Parohia „Sf Arhangheli” Pr. Lostun Viorel si Pr. Lostun
Doru.
- Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Pr. Tincu Alexandru
si Pr. Donca Gheorghe.
- Parohia „Sf. Gheorghe” Pr. Pop Cornel si Pr. Pop Cornel.
Baia Mare
5 septembrie 2007
-inapoi
cuprins- |
|
|
- Duminica 29 iulie P.S. Justinian al Maramuresului
si Satmarului, P.S. Iustin Sigheteanul si ca oaspete de seama I.P.S.
Mitropolit Iosif al Europei Occidentale si Meridionale au savârsit
slujba de sfintire a bisericii din parohia Leordina – centru.
- Parintele Gheorghe Dumitrean preotul acestei parohii a restaurat
biserica integral prin pictarea ei în tehnica fresca, prin schimbarea
iconostasului si mobilierului si orânduirea Sf. Altar dupa traditia
si rânduiala ortodoxa.
- Pentru vrednicia acestor importante lucrari si tinuta sacerdotala
aleasa, Preotului Gheorghe Dumitrean i-a fost oferita distinctia „Crucea
Patriarhala” aprobata de Prea Fericitul Teoctist la propunerea
Ierarhilor Episcopiei Maramuresului si Satmarului.
GALERIE
FOTO
-inapoi
cuprins- |
|
- Duminica 22 iulie la invitatia Pr. Ardelean Ioan
P.S. Iustin Sigheteanul împreuna cu I.P.S. Pimen al Sucevei si
Radautilor au savârsit slujba de sfintire a bisericii noi din
Parohia ucrainiana ortodoxa Bistra – Vicariatul Ucrainian.
GALERIE
FOTO
-inapoi
cuprins- |
|
Luni 2
Iulie Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarului
a primit vizita Episcopului IPOLIT al Hustului si Vinovogradului,
însotit de P.C. STEFAN BILETKI – Protopopul românilor
ortodocsi din dreapta Tisei si Pr. Dorin Biletki – preotul
românilor ortodocsi din Slatina.
Dupa ce la ora 12 au vizitat Catedrala
Episcopala Sf Treime din Mun. Baia Mare; în jurul orei 13
s-au întâlnit la resedinta episcopala cu P.S. Justinian,
cu care s-au întretinut îndelung.
La orele 17 au sosit la M-rea Rohia
unde au fost întâmpinati de catre P.S. Iustin Sigheteanul
care le-a prezentat Manastirea.
În cadrul unei cine fratesti,
la dorinta si invitatia P.C. Protopop STEFAN BILETKI, ca PS. Iustin
Sigheteanul sa participe la hramul bisericii din Apsa de Jos pe
12 Iulie Sf Apostoli Petru si Pavel pe stil vechi, Episcopul IPOLIT
si-a dat acordul cu multa dragoste si deschidere, iar P.S. Iustin
Sigheteanul i-a facut invitatia de a reveni sa slujasca atât
la comunitatile Ucrainiene cât si împreuna la Parohiile
Ortodoxe.
Însotit de P.C. Vasile Pop
Prot. de Sighet, P.C. Nicolae Dutca preotul din Tisa, Prea Cuviosul
Casian Filip Eclesiarhul Catedralei, Arhid. Nifon Motogna si Ierod.
Teodosie Bud. P.S. Iustin Sigheteanul va trece din nou podul peste
Tisa spre a fi în mijlocul credinciosilor din Apsa de Jos
Slujind Sf. Liturghie de hramul bisericii – Sf. Apostoli
Petru si Pavel (12 Iulie 2007)
GALERIE
FOTO
*
Vineri
13 Iulie , P.S. Iustin
Sigheteanul va sfintii biserica noua din Poienile de sub Munte,
ctitorita de Preotul Daniel Holovciuc si de credinciosii din aceasta
parohie, pusa sub ocrotirea celor 12 Sfinti Apostoli care se serbeaza
în ziua de 13 Iulie pe stil vechi.
GALERIE
FOTO
*
Duminica
15 Iulie P.S. Iustin Sigheteanul va sfintii biserica
noua din Satu Mare – Balta Blonda, construita în ultimii
ani si pastorita de Pr. Simonca Radu.
GALERIE
FOTO
Biroul de presa al Episcopiei Ortodoxe
Române a Maramuresului si Satmarului.
-inapoi
cuprins-
|
|
|
|
Participarea P.S. Sale Iustinian Chira la canonizarea
solemna, de la Gledin, Protopopiatul Bistrita, a Sfantului Pahomie.
GALERIE
FOTO
|
|
-inapoi
cuprins-
|
|
Delegatie eparhiala
la Parlamentul European
Strasbourgh, 25 aprilie 2007
-
La invitatia euro-parlamentarului
Ovidiu Silaghi (deputat de Satu Mare, în prezent ministru
în noul Guvern al României), o delegatie alcatuita
din 35 de preoti si condusa de P.S. Sa Iustin Sigheteanul,
a vizitat Parlamentul European de la Strasbourg si comunitatea
ortodoxa din aceeasi localitate, pastorita de pr. Vasile Iorgulescu.
-
Scopul invitatiei a fost acela
de a participa la un seminar în cadrul Parlamentului
European, cu titlul: Biserica Ortodoxa Româna si
integrarea europeana - provocari si perspective.<continuare>
-inapoi
cuprins- |
|
|
Programul liturgic pe lunile Martie si Aprilie, al
†P.S. IUSTIN SIGHETEANUL
Arhiereu Vicar
al episcopiei
Maramuresului si Satmarului
28
Martie – Savârseste Liturghia
Darurilor mai înainte sfintite si predica în parohia
„Nasterea Domnului” Satu Mare.
29
Martie – Savârseste Liturghia Darurilor
mai înainte sfintite si predica în parohia „Înaltarea
Domnului” Tg. Lapus II.
30
Martie – Savârseste Liturghia Darurilor
mai înainte sfintite si predica în parohia Suciu
de Jos Prot. Lapus.
Duminica
1 Aprilie – Liturghiseste si predica la M-rea
Rohia. Oficiaza sluja vecerniei si asista la concertul de Florii
„Sa întâmpinam pe Domnul” organizat
în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din
Mun. Sighetul Marmatiei.
3
Aprilie – Savârseste Liturghia Darurilor
mai înainte sfintite si predica la M-rea „Sf. Treime”
Huta Certeze, Prot. Oas.
5
Aprilie – Participa la slujba de sfintire
a Sfântului si Marelui Mir, la Catedrala Patriarhala din
Bucuresti.
6
Aprilie – Participa la slujba Deniei Prohodului,
la Catedrala Episcopala „Sf. Treime” Baia Mare.
8
Aprilie – La orele
24oo Oficiaza Slujba Învierii la Catedrala Episcopala
„Sfânta Treime” Baia Mare, urmata de Sfânta
Liturghie si predica. La ora 12oo oficiaza Slujba celei de-a
doua Învieri tot la Catedrala Episcopala Baia Mare.
9
Aprilie – A doua zi de Pasti
– Liturghiseste si predica în parohia „Sf.
Arhangheli”. Pune piatra de temelie pentru noua biserica
„Sf. Arhangheli” Satu Mare.
10
Aprilie – A treia zi de Pasti
– Oficiaza slujba de târnosire a Paraclisului M-rii
Habra (Grosi), Liturghiseste si predica.
13
Aprilie – Liturhiseste si predica la M-rea
Marius cu ocazia hramului „Izvorul Tamaduirii”.
14
Aprilie – La invitatia I.P.S. Mitropolit BARTOLOMEU
al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Slujeste în
sobor de arhierei la Proclamarea solemna a canonizarii Sf. Ierarh
PAHOMIE de la Gledin Prot. Bistrita.
Duminica
15 Aprilie - Slujeste la Catedrala Episcopala "Sfanta
Treime"
Duminica
22 Aprilie - Liturghiseste si predica la Catedrala
Episcopala „Sf. Treime” Baia Mare.
Luni
23 Aprilie - savârseste
Sf. Liturghie la Parohia „Învierea Domnului”
– Wiena, pastorita de Pr. Dr. Nicolae Dura – Între
23 – 28 Aprilie PS. Iustin Sigheteanul, PP. CC. Protopopi
Socolan Ioan – Satu Mare, Fabian Coroian – Baia
Mare, Pop Vasile – Sighet, Crainic Marian – Carei
si corala preotilor din Satu Mare si Baia Mare vor fi oaspetii
Consiliului Europei de la Strasbourg, la invitatia parlamentarului
european de Satu Mare Cornel Silaghi.
Duminica
29 Aprilie - Liturghiseste si predica în parohia
Racsa. Oficiaza slujba Vecerniei si pune piatra de temelie pentru
o noua biserica în parohia Turt Bai, Prot. Oas.
__________________________________________________________________
18 Aprilie – Vizite
canonice si de lucru în protopopiatul Sighet, împreuna
cu Protoereul de Sighet Pr. Pop Vasile si în Protopopiatul
Viseu.
- În protopopiatul Sighet viziteaza:
1.Biserica din Breb cu hramul „Sf Treime” Pr. Pop
Marian Vasile. 2. Biserica din Calinesti cu hramul „Nasterea
Maicii Domnului” Pr. Cont Mircea. 3. Cornesti - biserica
monument istoric cu hramul „Sf. Nicolae” biserica
noua în constructie cu hramul „Schimbarea la Fata”
Pr. Bota Liviu. 4. Sat Sugatag biserica noua în constructie
cu hramul „Cuv Paraschiva” Pr. Danci Vasile. 5.
Vadu Izei biserica cu hramul „Sf Ap. Andrei” Pr.
Hotico Vasile. 6. „Sf Ierarh Iosif” Sighet, Pr.
Petrovai Vasile, biserica în constructie. 7. Sighet –
Camara, cu hramul „Sf Ilie” Pr. Maris Ilie, biserica
în constructie.
- În Protopopiatul Viseu viziteaza parohiile:
8. Petrova Josani, biserica cu hramul „Nasterea Sf. Ioan
Botezatorul” Pr. Petrovai Ioan, în constructie.
9. Leordina, biserica cu hramul „Sf. Arhangheli”
Pr. Dumitrean Gheorghe. 10. Leordina II Dupa Râu, biserica
cu hramul „Sf. Ilie” Pr. Moldovan Bogdan, in constructie.
11. Viseu de Jos, biserica cu hramul „Sf. Gheorghe”
Pr. Andreica Cosmin, în constructie. 12. Viseu de Mijloc,
biserica cu hramul „Sf. Împarati Constantin si Elena”
Pr. Bersan Vasile, în constructie. 13. Viseu – Tâptarai,
biserica cu hramul „Sf. Români” Pr. Iulian
Seras, în constructie. 14. Viseu Centru biserica cu hramul
„Sf. Nicolae” Pr. Mihai Chira. 15. Manastirea Bârsana,
Stareta Monahia Filofteia Oltean.
|
|
|
Pelerinaj prin Europa -Vizita in
Lisabona
În perioada 5 –
15 martie 2007, P.S. Iustin Sigheteanul însotit
de Arhidiacon Nifon si Ierodiacon Teodosie a raspuns invitatiei
I.P.S. Mitropolit Iosif al Europei Meridionale si Occidentale
si în mod special P.C. Preot Marius Pop pastorul comunitatii
ortodoxe românesti din Lisabona – Portugalia, de a
savârsi o Sânta Liturghie în dumineca a III
– a a Sfantului Post.
În pelerinajul
prin Europa, P.S. Iustin Sigheteanul a fost oaspetele I.P.S. Mitropolit
Serafim al Europei Centrale si de Nord la Nuremberg, apoi a I.P.S.
Mitropolit Iosif la Limour, dupa care pentru trei zile a fost
oaspetele comunitatii românesti din Lisabona.
În Lisabona
Preasfintia Sa a savârsit urmatoarele servicii religioase;
Vineri
– 9 martie a Savârsit Sfanta Liturghie
a Darurilor si a vorbit credinciosilor.
Sâmbata
– a vizitat scoala româneasca pentru copiii
români, patronata de Parohia ortodoxa, iar seara a Savârsit
slujba vecerniei si a vorbit credinciosilor.
Duminica
– a Savârsit Sfanta Liturghie arhiereasca
si a vorbit credinciosilor, împartind iconite, pliante si
oferind comunitatii de aici o icoana cu Iisus Hristos –
arhiereu.
Sâmbata
– dupa amiaza s-a întâlnit cu Dl.
Ambasador Gabriel Gafita, la sediul ambasadei, carui i-a oferit
un album cu Bisericile de Lemn din Maramures.
La întoarcere
Preasfintia Sa a vizitat comunitatile ortodoxe din Barcelona,
întalnindu-se cu Pr. Aurel Bunda, din Venetia fiind gazduiti
pentru o noapte de Pr. Avram Matei si Viena unde de asemenea a
fost gazduit de Pr. Dr. Nicolae Dura al comunitatii ortodoxe române
din Viena.
În timpul
acestui pelerinaj au fost vizitate si locuri si locasuri sfinte
ale bisericii romano catolice, cum ar fi Catedrala Notre Dame
de Paris; Sagrada Familia din Barcelona, locul de pelerinaj de
la Fatima – Portugalia, San Pietro – Vatican, San
Marco – Venetia, Santa Maria del Fiore – Florenta,
Bazilica si turnul din Pissa, Domul Sf. Stefan din Viena. |
- Intalnirea cu I.P.S. Serafim Joanta - Mitropolitul
Europei Centrale si de Nord - la Nurnberg
GALERIE
FOTO - GERMANIA
- Intalnirea cu I.P.S. Iosif Pop Mitropolitul Europei
Occidentale si Meridionale - la Paris - Limour
GALERIE
FOTO - FRANTA
|
Programul liturgic, pastoral-misionar si cultural, al
†P.S. IUSTIN SIGHETEANUL
Arhiereu Vicar
al Episcopiei
Maramuresului si Satmarului
pe luna Iulie 2007
Duminica 1 Iulie
– Liturghiseste si predica în parohia Viseu
de Sus III cu hramul Sf. Nicolae, Protopopiatul Viseu.
Marti 3 Iulie
– Liturghiseste în Catedrala Veche din Negresti Oas, împreuna
cu toti Preotii din Protopopiatul Oas, la împlinirea a patru ani
de la înfiintarea acestuia.
Duminica 8 Iulie
– Resfinteste biserica din Parohia Dindesti, Protopopiatul Carei.
Liturghiseste si predica.
Vineri 13 Iulie
– La invitatia Pr. Holovciuc Daniel si a comunitatii Ucrainienilor
Ortodocsi din Parohia Poienile de Sub Munte III, Târnoseste biserica
noua cu hramul Soborul celor 12 Apostoli, Liturghiseste si predica.
Duminica 15
Iulie – Târnoseste biserica noua din Parohia
Balta Blonda din Protopopiatul Satu Mare, Liturghiseste si predica.
Vineri 20 Iulie
– Liturghiseste si predica la M-rea „Sf. Pooroc Ilie”
Dealu Mare, din Protopopiatul Lapus.
Duminica 22
Iulie – La invitatia Preotului si a Parohiei Ortodoxe
Ucrainiene Bistra – resfinteste împreuna cu alti Ierarhi
invitati noua biserica.
Duminica 29
Iulie – Resfinteste biserica din Parohia Leordina
cu hramul „Sf Arh. Mihail si Gavril” din Protopopiatul Viseu.
-inapoi
cuprins-
|

|